Săptămâna 2 de sarcină

Săptămâna 2 de sarcină reprezintă momentul când începe totul. Ovulul tău și spermatozoidul partenerului se unesc pentru a forma o singură celulă – începutul unui ciclu de evenimente extraordinare. Această celulă microscopică se va divide de mai multe ori. În aproximativ 38 de săptămâni se va transforma într-o persoană complet nouă, alcătuită din peste 2 trilioane de celule – minunatul tău copil.

saptamana-2-de-sarcina

Acest proces începe în timpul actului sexual, când se eliberează până la un miliard de spermatozoizi. Sute de milioane dintre aceștia înoată în interiorul aparatului genital. Cu ajutorul uterului și trompelor uterine, ei călătoresc din vagin în sus, ajungând în uter trecând prin orificiul inferior al acestuia (col uterin sau cervix); din uter trec în trompele uterine. Pe parcurs se pierd mulți spermatozoizi. Doar un mic procent dintre aceștia ajung până la ovul, în trompele uterine. Fertilizarea are loc atunci când un singur spermatozoid reușește, ca la sfârșitul acestei călătorii, să penetreze peretele ovulului.

Ovulul are un înveliș de celule care îl hrănesc, numit coroană radiată și un înveliș gelatinos, numit zona pellucida. Pentru a fertiliza ovulul, spermatozoidul trebuie să penetreze aceste învelișuri. În acest moment, ovulul are un diametru e 1/5 cm, prea mic pentru a fi vizibil cu ochiul liber.

În săptămâna 2 de sarcină, în jur de 100 de spermatozoizi ar putea încerca să penetreze peretele ovulului și câțiva ar putea începe să intre în învelișul extern al ovulului. Însă, în final, unul singur va reuși să intre în interiorul ovulului. Ulterior, membrana care învelește ovulul se transformă și restul spermatozoizilor rămân blocați la exterior.

Ocazional, mai mult de un folicul se maturizează și sunt eliberate mai multe ovule. Acest lucru ar putea determina o sarcină multiplă, dacă fiecare dintre aceste ovule este fertilizat de câte un spermatozoid.

Atunci când spermatozoidul penetrează zona centrală a ovulului, cele 2 celule fuzionează pentru a forma o singură entitate, formată dintr-o celulă unică, numită zigot. Zigotul are 46 de cromozomi – 23 de la tine și 23 de la partenerul tău. Acești cromozomi conțin mii și mii de gene. Acest material genetic va determina sexul, culoarea ochilor și a părului, statura, trăsăturile faciale și – între anumite limite – inteligența și personalitatea copilului vostru. Fertilizarea este acum completă.

Sexul bebelușului

Sexul bebelușului se hotărăște în momentul concepției, chiar acum în săptămâna 2 de sarcină, din cei 46 de cromozomi care alcătuiesc materialul genetic al bebelușului, 2 cromozomi numiți cromozomi sexuali – unul de la ovul și celalalt de la spermatozoid – vor determina sexul bebelușului. Ovulul conține doar cromozomi sexuali feminini, de tip X. Însă spermatozoidul conține fie un cromozom X, fie un cromozom Y.

Dacă în momentul fertilizării, un spermatozoid cu un cromozom X întâlnește ovulul, care are și el un cromozom X, copilul vostru va fi fetiță (XX). Dacă un spermatozoid care conține un cromozom Y fuzionează ovulul tău, copilul va fi băiat (XY).

Întotdeauna contribuția genetică a tatălui este cea care determină sexul copilului.

Stilul de viață

Dacă ai anumite obiceiuri dăunătoare, precum consumul de alcool, fumatul, drogurile, trebuie să renunți în totalitate la ele, întrucât sunt dăunătoare în dezvoltarea bebelușului pe care ți-l dorești. Important în preconcepție este și eliminarea consumului de medicamente fără recomandarea medicului, care vă are în supraveghere în această perioadă. Consumul de medicamente este destul de periculos mai ales în primele săptămâni de viață ale fătului, acestea putând da tulburări destul de serioase în dezvoltarea sa intrauterină. Așadar, neștiind cu siguranță dacă ai rămas sau nu însărcinată este indicat a avea un regim de viață echilibrat, și să urmărești în totalitate recomandările medicului tău.

Ești dornică de mișcare? Ei bine, o poți face! Sarcina nu înseamnă boala ori suferință și nici să își întrerupi astfel de îndeletniciri. Ba mai mult, în tot acest timp, medicii te-ar putea sfătui să faci cât mai multă mișcare, antrenându-ți corpul și organismul pentru a deveni mai puternică, făcând trecerea mai ușor peste primele semne ale sarcinii.

În tot acest timp va trebui să nu încalci principiile unei vieți echilibrate și să ai în vedere menținerea unui organism cât se poate de sănătos.

VEZI CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN SĂPTĂMÂNA 3 DE SARCINĂ

[fbcomments]


Cu un Like vezi tot ce publicăm: