4 lucruri pe care le poți face în timpul sarcinii

Perioada celor nouă luni de sarcină aduce pentru mamă o serie întreagă de schimbări. Pornind de la stilul de viață, care trebuie să fie unul cât se poate de sănătos și până la simptomele de sarcină, toate aceste lucruri se întâmplă în timpul celor nouă luni, iar mama trebuie să învețe cum să le depășească și mai ales cum să se comporte, astfel încât să nu afecteze nimic dezvoltarea puiului din burtica sa.

Primul test de sarcină este făcut pornind de la întârzierea menstruației, iar de atunci vizitele la medic devin obligatorii. Pe de o parte, specialistul îți recomandă efectuarea unui set complet de analize care să demonstreze că pântecul tău este capabil să poarte aici un bebeluș și să îl ajute să se facă mare. Pe de altă parte, medicul îți va oferi recomandări privind modul în care trebuie să te comporți pe parcursul celor nouă luni de sarcină, iar toate aceste lucruri noi pe care le vei afla îți vor fi de un mare ajutor.

Iată mai jos 4 lucruri pe care le poți face în timpul sarcinii:

1. Mișcarea este un act permis în sarcină, ba uneori recomandat cu insistență de către medic. Ar fi bine să nu devii o fire sedentară, doar pentru că ești însărcinată, ci mai degrabă să rămâi aceeași mămică activă ca mai înainte, dar mult mai atentă. De aceea, dacă iubești un anumit sport, continuă să îl practici, mai ales dacă medicul nu ți-a interzis mișcarea dintr-o cauză medicală. Dacă iubești să mergi pe role, achiziționează aceste role, sigure pentru piciorul tău și continuă să te plimbi agale prin parc. De asemenea, încurajează-ți și partenerul să fie o persoană activă și de ce nu, faceți sport împreună. Aceste ghete fotbal pot fi cadoul perfect pentru tatăl copilului și astfel ați putea face mult mai multă mișcare, bineînțeles, fiecare cu sportul preferat. Uneori, chiar și o simplă plimbare în parc, pe înserat s-ar putea să îți facă mult bine.

2. Încearcă să ai o alimentație sănătoasă! Iată un alt lucru cât se poate de benefic pentru tine și bebe. Cu cât te preocupă starea de sănătate a bebelușului tău, cu atât te vei abține de la dulciuri în exces, băuturi carbogazoase, grăsimi nesănătoase sau prăjeli. Toate aceste lucruri vor fi înlocuite cu grăsimi din pește, ce conțin Omega 3, cu fructe și legume proaspete, dar și cu multe lactate. Prăjelile vor fi înlocuite cu alimentele preparate la cuptor, la grătar, fierte sau la abur.

3. Renunță la vicii! Iată un alt lucru pe care ai putea să îl faci în timpul celor nouă luni de sarcină. Viciile sunt periculoase atât pentru tine, cât și pentru bebelușul din burtica ta. De aceea, este bine să renunți la fumat, alcool, ba chiar și la nopțile nedormite. Și tot în timpul sarcinii ar fi bine să te odihnești cât poți de mult în așa fel încât să fii pregătită pentru momentul în care bebelușul urmează să vină pe lume, atunci când va avea nevoie cât mai mare de tine.

4. Citește despre bebe cât de mult poți – este momentul în care ai cel mai mult timp la dispoziție și de aceea este bine să fructifici aceste perioade și să afli cât de multe lucruri poți despre creșterea și îngrijirea lui bebe. Mai ales dacă ești la prima sarcină, cu siguranță ai nevoie de cât mai multe informații pentru îngrijirea bebelușului.


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*