5 tipuri de concedii pe care poți să le ai în vedere în timpul sarcinii și după naștere

O femeie însărcinată nu întrerupe imediat activitatea profesională. Sarcina, deși are anumite simptome neplăcute la început, nu face imposibil mersul la serviciu. Există, bineînțeles, anumite cazuri grave, acolo unde există recomandarea medicului pentru acordarea unui concediu medical, gravida având nevoie de repaus la pat sau chiar de spitalizare.

gravidaPerioada celor nouă luni de sarcină este foarte frumoasă, însă mama trebuie să aibă multă grijă de ceea ce se află în pântecul ei. De aceea, ori de câte ori simte că are o supărare medicală ar fi bine să se adreseze medicului specialist pentru a evalua starea acesteia de sănătate. Și nu trebuie să îți fie teamă că îți vei pierde locul de muncă pentru că nu se va întâmpla deloc așa. Ai dreptul, potrivit Codului Muncii, la acordarea unor concedii medicale.

Iată mai jos 5 tipuri de concedii pe care poți să le ai în vedere în timpul sarcinii atunci când ți-e rău sau ai obosit:

1. Concediul de odihnă – așa cum vei observa aici, concediul de odihnă se acordă tuturor salariaților, având o durată de cel puțin 20 de zile pe an. Cu toate acestea, în funcție de negocierea angajat/angajator, durata acestuia ar putea fi și mai mare. În cazul în care angajatul desfășoară activitatea în condiții grele de muncă, dar și persoanelor cu dizabilități ori minorilor cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani, se pot acorda încă 3 zile suplimentare de concediu de odihnă. În baza solicitării scrise făcute de angajata însărcinată, angajatorul are obligația să îi acorde zilele de concediul de odihnă de care beneficiază, potrivit legii.

2. Concediul de risc maternal se acordă femeilor însărcinate, așa cum vei putea citi aici, dar și femeilor care tocmai au născut recent sau se află în perioada de alăptare a bebelușului. Dacă situațiile de muncă sunt nefaste pentru angajata gravidă sau proaspăta mămică, angajatorul are obligația de a modifica programul de lucru și condițiile de muncă, ba chiar înlocuirea cu un alt post, fără riscuri. Dacă aceste lucruri nu sunt posibile, se acordă concediu de risc maternal, la cerere, valoarea indemnizației fiind de 75% din baza de calcul.

3. Concediul pentru sarcină și lăuzie are o durată de 126 de zile, cu o durată minimă obligatorie de 42 de zile calendaristice. În toată această perioadă, gravida primește o indemnizație de 85% din venitul brut. Acest concediul este diferit de concediul de creștere a copilului, cele 42 de zile fiind obligatorii a fi acordate și solicitate, potrivit legii.

4. Concediul de creștere a copilului se acordă pentru o perioadă de 2 ani, respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap. Reîntoarcerea mamei la serviciu mai devreme este posibilă, aceasta primind un stimulent de inserție în valoare de 650 lei, pe lângă salariul de bază. Pe parcursul celor 2, respectiv 3 ani, mama va primi o indemnizație de creștere a copilului.

5. Concediul pentru îngrijirea copilului bolnav se acordă unuia dintre părinți, atunci când copilul cu vârstă de până la șapte ani are nevoie de îngrijire medicală. Valoarea indemnizației este de 85% din venitul brut.


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*