Se spune că niciodată nu poți da greș cu o rochie neagră scurtă, piesă vestimentară cunoscută la nivel mondial sub numele de ”little black dress”. Unii spun că a fost inventată de Coco Chanel, alții susțin că Audrey Hepburn a fost cea care a ridicat această rochie la nivelul de artă, în filmul Breakfast at Tiffany’s. Astăzi, rochia este văzută ca un articol vestimentar atemporal, unul ce nu se va demoda niciodată și mai presus de toate, care nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei. Să vedem însă cum a apărut ideea acestei rochii și prin ce transformări a trecut de-a lungul timpului!
De la rochie de doliu, la etalon în modă
Înainte de anul 1900, rochia neagră se purta doar la înmormântări, fiind un simbol al durerii și al tristeții. Coco Chanel a fost prima femeie care a îndrăznit mai mult și trimis revistei Vogue un desen în creion și cerneală a unei rochii simple ce urma să facă furori peste ani. Vorbim de micuța rochie neagră, o rochie ce a fost asemănată de către editorii revistei cu un autovehicul Ford model T și chiar numită ”Ford-ul lui Chanel”. Atunci s-a vorbit pentru prima dată despre rochia neagră ca o piesă vestimentară asemănată cu luxul. (vezi mai multe modele de rochii negre pe mhooda.ro) Mai mult decât atât, Vogue a prezis că little black dress va deveni o uniformă pentru toate femeile cu bun gust din lumea întreagă.
În anii 1940 rochia neagră a început să câștige din ce în ce mai mult aprecierea femeilor. Nu mai era văzută ca o rochie de doliu, ci un articol vestimentar practic și elegant. A devenit încet și piesa preferată a celebrităților, printre care și cântăreața și actrița Edith Piaf. 10 ani mai târziu, în 1950, designerul Christian Dior a adus câteva modificări rochiei negre – a strâmtat-o în talie și a adăugat o margine grațioasă. În această perioadă, rochiile de acest tip erau peste tot, popularitatea acestei piese vestimentare fiind întărită și de Marilyn Monroe care nu rata nicio ocazie să o poarte. Actrița a fost și prima care a intrigat lumea când a ieșit la brațul soțului său cu o rochie neagră semnată de Galanos ce avea o porțiune de pânză în jurul abdomenului.
Anul 1960 a fost anul în care little black dress a intrat cu adevărat în istorie, iar acest lucru se datorează actriței Audrey Hepburn. Celebra rochie din filmul Breakfast at Tiffany’s a fost concepută de Hubert de Givenchy și a fost scoasă în evidență de un guler cu perle, pălărie, mănuți și ochelarii supradimensionați. În 2006, cea mai faimoasă rochie ”little black dress” din istorie a fost scoasă la licitație și vândută pentru suma de aproximativ un milion de dolari.
Micuța rochie neagră nu și-a pierdut din farmec de-a lungul timpului, ea fiind preferată de multe vedete în locul altor piese vestimentare. Elizabeth Hurley a purtat o rochie neagră de acest tip semnată de Versate și scoasă în evidență de bijuterii supradimensionate din aur, iar prințesa Diana a strălucit într-o rochie neagră la anunțarea logodnei sale cu prințul Charles. Alte celebrități care au demonstrat că little black dress este o piesă vestimentară atemporală au fost Michelle Obama, Victoria Beckham, Heidi Klum sau Beyonce.
Un lucru este sigur, little black dress a devenit o piesă vestimentară care nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei elegante (pe mhooda.ro vei găsi mai multe modele de rochii de acest tip). Este cea mai bună soluție în momentele în care crezi că nu ai cu ce te îmbrăca la un anumit eveniment. O rochie neagră clasică, accesorizată corespunzător, va atrage întotdeauna privirile tuturor.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.